Băsescu: Pot să consult Bugetul până pe 29 decembrie; promulg Bugetul asigurărilor când soseşte

Autor: Cristian Fierbinteanu 05.12.2013

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că Bugetul nu a sosit la promulgare, că se aşteaptă să primească legea luni şi că o poate analiza, înainte de a lua o decizie, până pe 29 decembrie, el precizând că va promulga imediat Bugetul asigurărilor sociale.



Preşedintele a menţionat că Bugetul nu a ajuns la promulgare.

"Trebuie să fie trimis la Preşedinţie pentru promulgare luni, 9 decembrie", a spus Băsescu, precizând că estimează că legea va sosi la promulgare luni.

Şeful statului a spus că data până la care poate să consulte Bugetul este 29 decembrie.

"Voi promulga imediat Bugetul Asigurărilor Sociale, nu am nimic de reproşat acelui Buget. (...) În aceeaşi zi când va veni, îl voi şi promulga. L-am urmărit, nu are decât nişte rezerve rezonabile. Din acest punct de vedere, domnul prim-ministru poate să stea liniştit", a spus Băsescu.

Parlamentul a adoptat, miercuri, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a miniştrilor.

Şeful statului a precizat, în mai multe rânduri, că va respinge Bugetul în condiţiile în care acesta conţine creşterea accizei la carburant.