Afacerile magazinultau.ro au crescut anul acesta cu 20%, ajungând la 6 milioane de euro

Autor: Ioana Nita 10.12.2013
Retailerul IT&C online magazinultau.ro, deţinut de compania Alliance Com­puters, va înregistra anul acesta venituri de aproximativ 6 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de 2012, când afacerile generate s-au ridicat la 5 milioane euro.
 
„Magazinultau.ro a generat în 2012 afaceri de 5 milioane de euro, iar pentru 2013 veniturile vor fi cu siguranţă de minimum 6 milioane de euro“, a declarat pentru ZF Dan Călugăreanu, managing partner al grupului Alliance-Royal.
 
Piaţa online de electro IT din Ro­mânia s-a situat anul trecut la peste 260 mil. euro, liderul fiind eMag.ro, cu o cifră de afaceri de 153 mil. euro.
 
Alliance Computers livrează către uti­lizatorii finali prin intermediul site-ului www.magazinultau.ro produse IT şi conexe, de la laptopuri, tablete, componente PC şi de reţelistică la electronice auto, dar şi jocuri şi cărţi. Compania este parte a grupului Alliance – Royal, care activează de 12 ani pe piaţa locală de import, distribuţie şi retail IT, având ca parteneri strategici producători precum TP-link, Gembird, A4Tech, Mustek, Ar­chos, Compro, Tenda, Odys, Microsoft, Lenovo, Acer. Pentru întreg grupul, Călugăreanu estimează venituri totale de peste 21 milioane euro anul acesta.