Băsescu: Prin Ordonanţa privind organizarea Camerelor agricole se încearcă politizarea acestora

Autor: Valentina Postelnicu 09.12.2013

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că a retrimis la Parlament legea privind aprobarea OUG 58/2013 privind organizarea Camerelor pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, precizând că prin actul normativ se doreşte politizarea Camerelor agricole. 



Şeful statului a arătat că prin această Ordonanţă se modifică legea care gestionează înfiinţarea acestor Camere şi "se reface politizarea Camerelor agricole".

"Am trimis-o, rugând Parlamentul să reanalizeze ca legea să fie menţinută, astfel încât agricultorii să îşi desemneze singuri şefii în aceste Camere, structurile din aceste Camere, practic fără prefecţi, fără preşedinţii CJ şi alte structuri de control politic", a spus preşedintele.

El a precizat că, pe fond, prin această lege se încearcă politizarea Camerelor agricole, prin ordonanţa 58/2013, lucru care i se pare a fi nefiresc.

"Agricultorii trebuie să respire şi ei fără influenţa politicului", a mai spus Traian Băsescu.