Tinmar Ind a făcut în nouă luni afaceri cât într-un an şi va ajunge în 2014 la peste 350 de clienţi

Autor: Roxana Petrescu 10.12.2013
Tinmar Ind, cea mai mare companie privată de comerţ cu energie, controlată de Augustin Oancea, a ajuns în primele nouă luni ale anului la afaceri de peste 1,2 miliarde de lei (280 de milioane de euro), cu 24% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, cifra fiind apropiată de businessul realizat în tot anul 2012.
 
WikiZF: Profilul companiei Tinmar Ind
 
Energia vândută de Tinmar Ind va ajunge din 2014 la peste 350 de consumatori finali, prin­tre cei mai importanţi fiind Dacia, cel mai mare ex­por­tator al Ro­mâ­niei, Kro­nos­pan sau In­terAgro.
 
Potrivit da­te­lor transmise de companie, Tinmar Ind a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit net de 70,4 mil. lei (16 milioane de euro), de peste trei ori mai mare com­parativ cu perioada similară din 2012. Anul trecut compania a terminat cu afaceri de 311 milioane de euro şi un câştig net de 6,8 milioane de euro.
 
„Menţinem trendul crescător”, spune George Voicu, directorul de furnizare al companiei.