Conferinta Mediafax: BRD are 20.000 de utilizatori pentru aplicaţia de mobile banking, lansată în noiembrie

Autor: Adrian Dumitrache 12.12.2013

Aplicaţia MyBRD Mobile are, la o lună de la lansare, circa 20.000 de utilizatori, a declarat joi directorul de marketing al BRD-Groupe Societe Generale, Bogdan Spuza, la conferinţa "Mediafax Talks about Mobile Banking".



"Aplicaţia BRD pentru mobile banking a fost lansată la mijlocul lunii noiembrie. Pentru această perioadă de timp, estimările noastre indicau un număr de 8-10.000 de clienţi pentru MyBRD Mobile, obiectivul fiind depăşit, pentru că am ajuns la 20.000 de clienţi. Aplicaţia se află pe primul loc în topul descărcărilor pe Appstore, Android şi Windows Phone", a spus Spuza.

MyBD Mobile este o aplicaţie care permite utilizatorilor să transfere sume de bani, să plătească facturile şi să obţină informaţii despre contul bancar, direct de pe telefonul mobil. De asemenea, aplicaţia permite scanarea codului de bare al facturilor, transferurile către coduri QR şi către numere de telefon.

Costul lunar al utilizării aplicaţiei este de 1 euro/lună, iar comisioanele aplicate la trasferurile de bani sunt similare celor online şi cu 30-40% mai reduse decât operaţiunile efectuate la ghişeu.

BRD face parte din grupul francez Société Générale şi este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor.