​Investitorii au plecat deja în vacanţă. Bursa creşte uşor, dar pe tranzacţii puţine

Autor: Andrei Chirileasa 23.12.2013

Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere ultima şedinţă de tranzacţionare înainte de Crăciun, consemnând avansuri de 0,25% pe indicele BET şi de 0,26% pe indicele BET-C, dar valoarea tranzacţiilor, după două ore şi jumătate, era de 8,2 mil. lei (1,84 mil. euro).

Indicele BET, care urmăreşte cele mai importante zece companii listate, a debutat luni în noua componenţă, cu Romgaz şi Nuclearelectrica. Acţiunile Romgaz (SNG) creşteau cu 0,38%, tranzacţionându-se la 33,93 lei, în timp ce titlurile Nuclearelectrica (SNN) erau suspendate de la tranzacţionare pentru desfăşurarea adunării generale a acţionarilor (AGA).

Acţiunile OMV Petrom (SNP) creşteau cu 0,61% însă tranzacţiile erau de doar 465.000 de lei. Titlurile Fondului Proprietatea (FP) aveau un avans minuscul, de 0,06%, în timp ce acţiunile Băncii Transilvania (TLV), creşteau cu 0,32%. BRD în schimb avea o scădere de 0,44%.

Bursa de la Bucureşti va fi închisă pe 24 decembrie, dar în acest an mai sunt două şedinţe de tranzacţionare, pe 27 şi 30 decembrie.