Constituţia care reduce din atribuţiile preşedintelui şi întăreşte rolul premierului, supusă referendumului în mai

Autor: Iulian Anghel 13.01.2014

Referendumul pentru modificarea Constituţiei va fi organizat în 24 şi 25 mai, odată cu alegerile europarlamentare, au decis ieri liderii USL. De asemenea, alegerile prezidenţiale vor fi organizate cu o lună şi jumătate înaintea exprirării mandatului lui Traian Băsescu (21 decembrie). Crin Antonescu rămâne candidatul USL la prezidenţiale au mai stabilit ieri liderii coaliţiei de guvernare.

Dacă va câştiga, Antonescu va ajunge preşedinte pe o constituţie care reduce masiv atribuţiile actuale ale şefului statului. Chiar dacă va continua să fie ales de popor, prin vot direct, şi nu de Parlament, preşedintele va avea mai degrabă un rol de reprezentare, pentru că, de exemplu, este obligat să accepte premierul propus de partidul care a câştigat în alegeri cele mai multe mandate parlamentare. De asemenea, el nu se va mai putea opune deciziilor premierului în ceea ce îi priveşte pe miniştrii săi (numiri sau revocări). Parlamentul va avea puteri sporite, iar România se va transforma într-o republică parlamentară.

Aceste modificări au fost votate vara trecută, dar modificarea Constituţiei nu poate fi făcută decât prin referendum. Referendumul a întârziat întrucât Curtea Constituţională a spus că noua lege a referendumului care reduce pragul de validare a consultării populare nu poate intra în vigoare decât după un an de la promulgarea ei, adică în decembrie. Astfel că referendumul va fi valabil doar dacă la urne se prezintă jumătate plus unu din numărul alegătorilor înscrişi pe liste. Reamintim că referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost invalidat întrucât la urne nu s-au prezentat jumătate plus unu din numărul celor înscrişi pe listele electorale.

 

Principalele modificări în viitoarea Constituţie

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.01.2014