KPMG: 2014 ar trebui să nu mai aducă măriri de taxe, ci măsuri de stimulare a creşterii economice

Autor: Claudia Medrega 19.01.2014

Anul 2014 ar trebui să nu ne mai aducă măriri de taxe, ci mai degrabă măsuri de stimulare a creşterii economice şi a consumului, dublate de combaterea eficientă a evaziunii fiscale, iar un mediu fiscal atractiv va atrage mai multe investiţii străine, în viziunea KPMG.



România mai are multe de făcut în ceea ce priveşte asi­gurarea unui mediu stabil şi predictibil, iar interacţiu­nea cu institu­ţiile statului în­cetineşte ritmul afacerilor, relaţia con­tribuabililor cu Fiscul înrăutăţindu-se din cauza crizei economice şi a nevoii de bani la buget, consideră specia­liştii de la firma de audit şi consultanţă KPMG.

„Anul 2013 a fost un an tumultuos în ceea ce priveşte fiscalitatea, mediul de afaceri resimţind acest lucru mai ales prin rapiditatea cu care unele acte nor­ma­tive au fost aprobate. Cu siguranţă mai sunt multe de făcut în ceea ce priveşte asigu­rarea unui mediu stabil şi pre­dictibil. Cred că un mediu fiscal atractiv va face ca nive­lul investiţiilor străine şi autohtone să crească în 2014 şi de aceea sper ca anul 2014 să nu ne mai aducă măriri de taxe, ci mai degrabă măsuri de stimulare a creşterii econo­mice şi a consumului, dublate de com­baterea eficientă a eva­ziunii fiscale“, a declarat Şerban Toader, senior partner al KPMG în România şi Moldova la con­ferinţa Perspective în fiscalitate - 2014 organizată de KPMG în parteneriat cu ZF.

Legislaţia fiscală favorabilă pentru holdinguri, introducerea opţională a TVA la încasare şi amânarea plăţii TVA în vamă pentru companiile care iau anumite certificări vamale sunt preve­derile favorabile introduse în 2013 şi 2014 amintite de specialiştii KPMG.

La categoria prevederi nefavorabile pentru mediul de afaceri a fost adus în discuţie impozitul pe construcţii, care a declanşat cele mai multe întrebări.

Niculae Done, tax senior partner, ser­vicii de fiscalitate KPMG, a arătat că impozitul pe construcţii va avea un im­pact major asupra companiilor din do­me­nii precum telecomunicaţii, energie, re­surse naturale, imobiliare, însă pot fi afectate şi compa­niile din alte industrii. Este posibil ca acest impozit să sufere mo­dificări, de aceea normele sunt întârziate.

Tot din acest an persoanele fizice suspectate de evaziune fiscală şi care sunt verificate în urma descoperirii unor discrepanţe majore între acumulările de avere şi veniturile declarate vor fi obligate să depună declaraţia de patrimoniu şi venituri, la solicitarea autorităţilor fiscale, a declarat Daniela Oprescu, director, International Executive  Services la KPMG România.
 

Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor

Şerban Toader, senior partner al KPMG în România şi Moldova

Ramona Jurubiţă, partener, deputy head of taxation services

Dragoş Doroş, director, servicii financiare KPMG

Niculae Done, tax senior partner, servicii de fiscalitate KPMG

Alin Negrescu, tax senior manager, impozite indirecte, KPMG

Valentin Durigu, senior manager KPMG România

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.01.2014