Francezii de la Sanofi vor să dubleze exporturile şi au în plan lansarea a cel puţin 15 produse noi

Autor: Ioana David 23.01.2014

Sanofi, cel mai mare jucător de pe piaţa farmaceutică locală, care deţine fabrica Zentiva din Capitală, estimează că exporturile ar putea ajunge la 30% din volumul producţiei anul acesta, dublu comparativ cu nivelul din 2013.

„Vom creşte volumul la fabrică prin interme­diul unor noi echi­pamente. Planul nos­tru este ca la finalul acestui an să ajungem la 30%. Sun­tem deja în linie cu estimarea pe care am făcut-o, iar ambiţia este să ajungem la 50% (în anii următori – n.red.)“, a spus Christophe Gourlet, directorul general al Sanofi România.

Sanofi a anunţat încă din 2011 planurile de a intensifica exporturile fabricii locale, pe care compania o deţine din 2009 când a achiziţionat grupul ceh Zentiva. Unitatea de producţie pe care francezii de la Sanofi o au în Bucureşti a fost fondată în 1962, iar de-a lungul timpului a schimbat mai mulţi proprietari, printre care şi fonduri de investiţii. În reţeaua cehilor de la Zentiva fabrica a intrat în 2005, iar în 2012, potrivit unei analize a ZF, se afla pe locul cinci în topul celor mai mari jucători locali cu o cifră de afaceri de 54 de milioane de euro şi un profit de 7 milioane de euro. Fabrica este cotată şi pe bursa de la Bucureşti unde are o capitalizare de aproximativ 100 de milioane de euro.