Peste 2.300 de persoane din Dâmboviţa, rămase fără curent electric din cauza avariilor la reţeaua de alimentare

Autori: Andreea Unturica , Daciana Ilie 26.01.2014

Peste 2.300 de consumatori din mai multe localităţi ale judeţului Dâmboviţa nu au alimentare cu energie electrică din cauza avariilor produse pe reţeaua de alimentare, trei drumuri judeţene fiind închise circulaţiei rutiere.



Potrivit datelor furnizate de Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, 260 de consumatori din nouă localităţi nu sunt alimentaţi cu energie electrică, duminică, în urma avariilor produse pe reţeaua de alimentare.

Astfel, localităţile Malu cu Flori, Văleni, Pucheni, Cândeşti Deal, Bălteni, Muscel şi Vulcana Băi sunt complet nealimentare, în timp ce alimentarea cu energie electrică se face doar parţial în localităţile Văcăreşti şi Samurcaş.

Potrivit Poliţiei Dâmboviţa, trei drumuri judeţene sunt închise, duminică, circulaţiei rutiere, fiind vorba despre DJ 722 Văcăreşti - Brăteşti, Moara Nouă - Băneşti, DJ 710 A Diaconeşti - Vârfuri şi DJ 721 Văcăreşti - Perşinari - Produleşti.

Avertizarea de cod portocaliu de viscol, valabilă până duminică seară, a fost restrânsă, sâmbătă seară, la Capitală şi 13 judeţe din sud-estul ţării, în timp ce alte 14 judeţe din sud, centru şi est sunt sub cod galben de viscol, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Codul portocaliu rămâne valabil, până duminică la ora 22.00, pentru judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi şi municipiul Bucureşti.