Skanska: Avem un prim chiriaş pentru Green Court şi în martie începem lucrările la cea de-a doua clădire

Autor: Cristi Moga 10.02.2014

Grupul suedez Skanska, cu afaceri anuale de 15 miliarde de euro din construcţii şi dezvoltare imobiliară, va aceelera investiţiile în Ro­mânia din primăvara acestui an, când va începe lucrările şi la cea de-a doua clădire a proiectului de birouri Green Court dezvoltat în zona Floreasca - Barbu Văcărescu din nordul Capitalei.

Suedezii au început în urmă cu un an construirea primei clădiri a complexului Green Court pe un teren de 15.000 de metri pătraţi cumpărat de la o firmă controlată de omul de afaceri Gabriel Popoviciu, iar până în prezent structura clădirii cu o suprafaţă închiriabilă de 19.500 de metri pătraţi a fost finali­zată, în timp ce faţada de sticlă a fost pe jumătate montată.