Acţiunile OMV Petrom au urcat cu 2,4% la debutul şedinţei de luni, recuperând cea mai mare parte a corecţiei de vineri

Autor: Stefan Musgociu 17.02.2014

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,72% la debutul şedinţei de luni, iar acţiunile OMV Petrom (SNP) au urcat cu 2,41%, recuperând cea mai mare parte a corecţiei de aproape 2,5% înregistrată chiar în ultimele minute ale sesiunii de vineri.



După primele 15 minute de tranzacţionare de vineri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni de la BVB, era în creştere cu 0,64%, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia titlurilor companiilor din sectorul energetic, se plasa cu 0,83% peste nivelul de vineri.

Creşterea celor doi indici a fost determinată în principal de acţiunile OMV Petrom, care au urcat cu 2,41%, recuperând din corecţia de 2,48% din ultimele minute ale şedinţei precedente. Titlurile companiei au consemnat primul rulaj din piaţă, de 241.000 de lei.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 0,73%. Titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1) au consemnat cea mai vizibilă creştere din indice, de 1,77%, dar şi cel mai ridicat rulaj, de aproape 151.000 de lei.

Creşterea acţiunilor SIF Banat-Crişana vine după ce societatea de investiţii financiare a publicat vineri statisticile privind evoluţia activului net şi a profitului în luna ianuarie. SIF Banat-Crişana a obţinut în luna ianuarie un profit de aproape 48 milioane lei, suma reprezentând 60% din câştigul raportat de companie pentru tot anul trecut, de 80,2 milioane lei.

Totodată, activul net al companiei a crescut în luna ianuarie cu 0,93%, la 1,606 miliarde lei, de la 1,592 miliarde lei la finalul anului trecut.

Cei doi indici extinşi ai BVB, BET-XT şi BET-BK, au deschis şedinţa de luni cu 0,63% şi, respectiv, cu 0,58% peste închiderea de vineri.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 717.000 de lei (160.000 de euro), faţă de 588.000 de lei (131.000 de euro) în perioada similară a şedinţei precedente.

Marile pieţe europene au deschis ziua în creştere uşoară, de până la 0,2%.