Protestatarii ucrainieni au alungat forţele de securitate din Piaţa Independenţei din Kiev. Autorităţile anunţă că 20 de poliţişti au fost răniţi în noile violenţe

Autor: Iuliana Enache 20.02.2014

Protestatarii ucraineni au determinat, joi, forţele de securitate să se retragă din Piaţa Independenţei din Kiev, în timp ce poliţia susţine că 20 dintre agenţii săi au fost răniţi, relatează Russia Today, în pagina electronică.



Potrivit surselor oficiale, poliţiştii ar fi fost împuşcaţi în timp ce încercau să controleze mulţimea formată din aproximativ 3.000 de protestatari.

Confruntările dintre protestatari şi poliţişti s-au reluat joi dimineaţa la Kiev. Manifestanţii au dat foc mai multor pneuri, iar fumul gros a invadat toată piaţa. În plus, aceştia au aruncat cu cocteiluri Molotov în poliţişti, care au răspuns cu fumigene, grenade asurzitoare şi gloanţe de cauciuc, susţine Ministerul de Interne de la Kiev, citat de Itar-Tass, în pagina electronică.

"Se trag focuri de armă în poliţie din clădirea Conservatorului care domină Piaţa Independenţei", precizează serviciul de presă al Ministerului de Interne. Clădirea este ocupată de manifestanţi.