Antonescu: L-am întrebat pe Ponta dacă sunt dispuşi să mergem pe formula stabilită, a spus "Nu"

Autor: Cristian Fierbinţeanu 25.02.2014

 Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că l-a sunat pe Victor Ponta şi l-a întrebat dacă PSD este dispus la convocarea Camerelor pentru a se merge "pe formula stabilită", iar premierul a răspuns negativ, liberalul precizând că, astfel, situaţia se va tranşa în şedinţa liderilor PNL.

Liberalul a spus că a văzut declaraţia şefului Guvernului şi a apreciat prestaţia mediatică a acestuia.

Antonescu a caracterizat ieşirea premierului de la Guvern drept "teatrală".

Liberalul a spus că l-a sunat pe premier şi l-a întrebat dacă PSD este dispus să accepte formula cerută de PNL şi să se declanşeze procedura de convocare a Camerelor Parlamentului.

Potrivit lui Antonescu, Ponta a răspuns negativ.

Liderul PNL a mai spus că, în acest caz, situaţia se va tranşa în şedinţa liderilor PNL.