GFK: În pofida avansului economiei, românii nu cred că veniturile vor creşte şi nu au poftă de consum

Autor: Cristina Roşca 28.02.2014

Românii sunt în continuare sceptici şi nu au încredere că economia îşi va reveni, la fel cum nu cred că le vor creşte veniturile, motiv pentru care nu au nici apetit de consum, potrivit unei analize a companiei de cercetare de piaţă GfK.

România se alătură astfel celor mai multe state europene, în frunte cu Franţa, Portugalia şi Grecia, unde consumatorii declară că nu au dorinţa de a face cumpărături. La polul opus, indicatorul „dorinţa de cumpărare“ este pe plus doar în Germania (46), cea mai puternică economie europeană, Elveţia (8) şi Bulgaria (1).

La nivelul Uniunii Europene per ansamblu, dorinţa de cumpărare are un nivel de minus 10, faţă de -12 în România. Acest indicator ilustrează apetitul sau respectiv lipsa apetitului pentru consum în diferite state europene şi poate varia de la plus 100 la minus 100, însă cel mai des are valori cuprinse între plus 60 şi minus 60.