O nouă companie aeriană pe Otopeni: Air Baltic introduce curse spre Riga din Bucureşti

Autor: Mirabela Tiron 06.03.2014

Air Baltic, transportatorul aerian al Letoniei, va introduce curse pe ruta Bucureşti-Riga din iunie anul acesta, preţurile pentru o călătorie dus-întors începând de la 180 de euro, potrivit datelor de pe site-ul companiei, pe care se pot rezerva deja biletele de avion. Air Baltic, cu afaceri de 255 de milioane de euro anul trecut, zboară spre 60 de destinaţii.

În prezent nicio altă companie nu operează curse spre această destinaţie. În 2020, compania aeriană de stat Tarom lansa zboruri spre capitala Letoniei, la care a renunţat.

 Anul trecut şi-au lansat zboruri  de pe Otopeni Air Serbia, easyJet şi gigantul low-cost Ryanair. Aeroportul a avut 7,1 milioane de pasageri anul trecut.