Sorin Pâslaru, ZF: De necrezut, dar adevărat: industria alimentară bate industria auto la valoarea adăugată în economia românească

Surpriza creşterii economice din 2013, de 3,5%, dublă faţă de estimările oficiale şi chiar faţă de cele mai optimiste aşteptări ale analiştilor şi instituţiilor financiare internaţionale, se datorează până la urmă în cea mai mare măsură industriei şi nu agriculturii. Industria a dat 2,3 puncte din creştere, iar agricultura 1,1 puncte.

Industria a avut o creştere anul trecut de 8,1%, ajungând astfel la o pondere în PIB de 30%, ceea ce, conform analizelor ZF, ar situa România pe prima poziţie în Uniunea Europeană (UE) ca pondere în PIB a industriei!

Media ponderii industriei în PIB în UE este de 15%, iar Comisia Europeană chiar şi-a asumat recent o ţintă pentru 2020 de reindustrializare a Europei astfel încât ponderea industriei în PIB să ajungă la 20%.

Dar de unde a provenit această creştere substanţială a industriei în 2013 şi care sunt sectoarele industriale care au adus cea mai mare parte a valorii adăugate anul trecut?

Un răspuns nu avem încă în detaliu cu date aferente anului 2013, dar putem, luând în considerare ultimele date detaliate din 2011 privind valoarea adăugată pe cele mai importante sectoare industriale din economia românească, să ne dăm seama pe ce se bazează industria românească şi care sunt tendinţele.

După cum se vede în Tabelul 1 alăturat, în 2011 valoarea adăugată brută a industriei a fost de 160 de miliarde de lei, care a contribuit cu circa 28% în acel an la PIB-ul de 557 de miliarde de lei în preţuri curente. Între timp, din 2011 până în 2013, valoarea adăugată brută în industrie a crescut cu 19% până la 190 de miliarde de lei, în timp ce PIB-ul a crescut doar cu 13% în termeni nominali, până la 631 miliarde de lei anul trecut. Ca urmare, şi ponderea în PIB a industriei a urcat până la 30%. În 2008, ponderea industriei în PIB era de 23%.

Statistica împarte industria în patru componente: (1) industria extractivă, (2) industria prelucrătoare, (3) pro­duc­ţia şi furnizarea de energie electrică, termică şi gaze şi în sfârşit (4) distribuţia apei, salubritate şi colectarea deşeurilor.

După cum arată Tabelul 1 alăturat, cel mai mult aduce industria prelucră­toare la rezultatul industriei, adică 121 de miliarde de lei în 2011 faţă de 24 de miliarde de lei energia electrică, termică şi gazele, 8 miliarde de lei apa şi salubritatea şi 7 miliarde de lei industria extractivă.

Trebuie menţionat că toate aceste date, exprimate în miliarde de lei, reprezintă valoarea adăugată, adică diferenţa între cifra de afaceri globală a companiilor din sectorul respectiv şi consumul intermediar.

Valoarea adăugată este cea care dă PIB-ul, adică volumul de bani din care se plătesc salarii, se distribuie profituri întreprinderilor şi se achită taxele şi impozitele.

În cadrul industriei prelucrătoare este relevant să observăm care sunt sectoarele care aduc cea mai mare valoare adăugată. 

Spre surpriza poate a multora dintre cei interesaţi de mersul economiei, cea mai mare valoare adăugată în economia românească provine din industria alimentară, care include fabricarea de alimente, băuturi şi tutun.

După cum se observă din Tabelul 2, acest sector, alimente/băuturi/tutun,  a creat în 2011 o valoare adăugată de 30 de miliarde de lei, adică un sfert din valoarea adăugată a industriei producă­toare şi mai mult cu 50% decât industria mijloacelor de transport, care a generat valoare adăugată de 20 de miliarde de lei.

Este adevărat că Renault, Ford şi alte fabrici de componente auto care s-au extins vertiginos în ultimii ani sunt mai vizibile şi dau senzaţia că PIB-ul României este tractat de industria auto, dar cifra de afaceri globală a tututor acestor companii a fost în 2011 de 44 mld. lei (10 mld. euro), faţă de cifra de afaceri totală a companiilor din domeniul alimentar de 75 mld. lei (17 mld. euro), prin urmare şi valoarea adăugată este mai mică.

Pe de altă parte, trebuie remarcat că între 2008 şi 2011 valoarea adău­ga­tă în industria mijloacelor de transport a cres­cut de la 12 miliarde de lei la 20 de miliarde de lei, deci cu 66% în timp ce valoarea adău­gată în industria alimentară a crescut cu 10%, de la 27 mld. lei la 30 mld. lei.

Iată cât de important este sectorul manufacturii de alimente pentru România - reprezintă un sfert din industria prelucră­toare şi circa 5,4% din PIB, faţă de 3,6% din PIB industria mijloacelor de transport.

Trebuie spus că unul dintre primii economişti români care au subliniat această putere nevăzută şi insuficient discutată a industriei agroalimentare, deci a prelucrării materiilor agricole, putere pe care o arată cifrele şi care este contestată în general când se pune problema dezvoltării agriculturii în România, este profesorul Cezar Mereuţă.

Creşterea forţei industriei prelu­crătoare de alimente, băuturi şi tutun în ultimii cinci ani se vede de altfel şi în echilibrarea în premieră a balanţei comerciale externe cu produse agro-alimentare.

Pentru prima dată exporturile au egalat importurile la acest capitol, la un nivel de circa 4 miliarde euro în 2013.

Împreună, agricultura (5,8% din PIB în 2013) şi industria alimentară ajung la 11%-12% din PIB, ceea ce, cu o accelerare a atragerii fondurilor europene şi o creştere a investiţiilor în prelucrarea materiilor prime agricole, poate reprezenta într-adevăr un motor pentru economie în anii următori.

În topul industriei prelucrătoare mai intră industria de textile/îmbră­căminte/pielărie cu 13 miliarde de lei în 2011 faţă de 9 miliarde de lei în 2008, ceea ce arată că în continuare România este un hub pentru producţia de îmbrăcăminte în lohn.

Sigur, este dramatic că miile de salariate de la fabrici care produc pentru Zara, H&M sau Louis Vuitton nu îşi permit să cumpere ceea ce produc, semn al unei economii semicoloniale de tip Africa/Asia de Sud-Est, dar partea bună este că oraşe precum Caracal, Urziceni sau Focşani mai au de oferit locuri de muncă, oricât de prost ar fi plătite.

Restul clasamentului arată şi pierderi în sectoarele industriale unde România era mai bine poziţionată în anii ’90: industria metalurgică (Sidex mai are un furnal din cinci, Mechel e în derivă), cocserie şi rafinare (închiderea Arpechim), produse chimice, cauciuc şi mase plastice (degringolada Oltchim).

Spre exemplu, pentru o ţară care dă 2,6 miliarde de euro pe medicamente şi are o istorie a producţiei de medicamente este dureros să aibă o înjumătăţire a valorii adăugate brute în farma, de la 900 de milioane de lei în 2008 la 400 de milioane de lei în 2011. Şi încă ce nivel al producţiei, exprimat abia în zeci de milioane de euro!

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.03.2014