Guvernul vrea să înfiinţeze o nouă structură de administrare a proprietăţii private a statului

Autor: Cristina Cuncea 07.03.2014

Guvernul vrea să înfiinţeze o nouă structură de administrare a proprietăţii private a statului, pentru a putea elabora cadrul legislativ necesar deblocării economiei şi soluţionării problemei arieratelor, potrivit programului de guvernare.



În acest sens, Executivul are în vedere concentrarea întregii activităţi de gestionare a proprietăţii private a statului.

Măsura este cuprinsă în programul noului Guvern, la capitolul industrie, comerţ şi competitivitate - administrarea intereselor economice ale statului.

La acest capitol, ca direcţie de acţiune pentru administrarea intereselor economice ale statului, este prevăzut "un mod unitar de nominalizare a reprezentanţilor statului în consiliile de administraţie prin promovarea specialiştilor".

"Va fi înlăturată definitiv practica actuală a numirii a celor aproximativ 500 de membri ai consiliilor de administraţie din societăţile comerciale, regii şi companii naţionale din rândul clientelei politice", se menţionează în document.

Măsurile au fost prevăzute şi în vechiul program de guvernare.

De asemenea, Guvernul are în vedere dezvoltarea politicilor de sprijinire a operatorilor economici privatizaţi după 1992, pentru a-şi respecta integral obligaţiile postprivatizare şi a ieşi din monitorizarea statului.

"Un rol fundamental în acest sens îl va avea noua structură creată de administrare a proprietăţii private a statului prin acordarea ajutoarelor de stat, împreună cu CEC şi EXIMBANK, urmând a fi singura abilitată cu notificarea Comisiei Europene prin Consiliul Concurenţei", prevede programul.

Tot la acest capitol se prevede valorificarea creanţelor bancare, comerciale şi bugetare ale statului asupra societăţilor comerciale privatizate, ţinând cont de prevederile legale privind consolidarea acestora în dolari, astfel încât societăţile comerciale să nu fie împovărate artificial prin majorări de întârziere la plata creanţelor de care cumpărătorii nu sunt răspunzători, acestea aparţinând societăţilor comerciale din perioada dinaintea anului 1989.