Răzvan Stoica, GTS: Am ţinut piept anul trecut „războiului fratricid“ de pe piaţa telecom

Autor: Adrian Seceleanu 20.03.2014
Compania de comunicaţii care urmează să fie „înghiţită“ de Deutsche Telekom - acţionarul Cosmote şi Romtelecom - a înregistrat anul trecut afaceri de 19,2 mil. euro şi un profit operaţional (EBITDA) de 5,7 mil. euro, în creştere cu 12%.
 
GTS Telecom, un furnizor de servicii de comunicaţii pentru companii şi alţi operatori de telecom, care deţine şi un centru de date prin care oferă şi soluţii cloud, a reuşit să-şi conserve anul trecut baza de clienţi şi să-şi majoreze profitul operaţional în ciuda competiţiei dure de pe piaţă, a declarat într-un interviu pentru ZF Răzvan Stoica, directorul general al firmei.