Banca Românească, plus 100 mil. euro la depozite

Autor: Ciprian Botea 24.03.2014
Banca Românească, aflată în proprietatea grupului elen National Bank of Greece (NBG), a încheiat anul trecut cu un volum de depozite de circa 930 mil. euro, cu 12% peste nivelul din decembrie 2012, potrivit datelor publicate de grup la Atena.
 
Creşterea a fost dublă faţă de anul anterior, banca reuşind astfel să recupereze o parte din depozitele pierdute în 2010 şi 2011, când criza datoriilor suverane ale statului elen aflată la apogeu şi-a pus amprenta puternic asupra afacerilor locale ale băncillor greceşti.