„Spiritul antreprenorial nu este suficient pentru un business“
Autor:
Corina Mirea
04.04.2014
Spiritul antreprenorial este necesar pentru a „pune pe picioare“ un business, însă pentru a dezvolta afacerea este nevoie ca aceasta să treacă şi prin mâinile unui manager, care să aplice strategiile şi tacticile necesare creşterii, este de părere Sergiu Oprescu, preşedinte executiv al Alpha Bank, un jucător din top zece din sistemul bancar, cu aproximativ 2.000 de angajaţi.
„Pentru mine, fiecare rol, de lider, de manager şi de antreprenor, este asociat cu o anumită responsabilitate, activitate. Spre exemplu, leadershipul se referă la viziunea unei companii, la tema pe care liderul o oferă companiei. Apoi, managerul are mai mult un rol de execuţie, de dezvoltare şi implementare a strategiilor şi tacticilor care stau în spatele viziunii şi care duc la creştere, iar antreprenorul este cel care creează, care inovează. El este un pătimaş în serie, crede în ceva şi începe să implementeze, cu o rată destul de mare de eşec, ce-i drept“, a explicat Sergiu Oprescu, prezent ieri la evenimentul organizat cu ocazia lansării studiului şi a cărţii „Manager, Lider sau Antreprenor?“ scrise de Dorin Bodea, fondator al companiei de training şi consultanţă în management şi vânzări Restul Development. Oprescu a precizat, referitor la tema pe care o tratează cartea lui Dorin Bodea – ce rol, de manager, lider sau de antreprenor, are impact asupra profitabilităţii afacerii -, că spiritul antreprenorial este important atunci când se urmăreşte crearea unui produs nou sau dezvoltarea unei afaceri.