Cultură organizaţională şi finanţe, cele mai apreciate noţiuni de la cursurile programelor de MBA locale

Autor: Corina Mirea 14.04.2014

Strategii de implementare a culturii organizaţionale, informaţii de ordin financiar-contabil, metode care să îi înveţe cum se poate gestiona mai bine un business şi indicaţii legate de dezvoltarea unei strategii organizaţionale sunt noţiunile care au rămas cel mai bine întipărite în mintea managerilor care au absolvit anul trecut programele de MBA şi EMBA oferite de şcolile de pe plan local.  Acestea au reuşit să obţină un punctaj mediu de 4,6, respectiv 4,5 puncte dintr-un total maxim de 5 puncte, fiind informaţiile de business pe care asolvenţii consideră că profesorii programelor le-au livrat cel mai bine.

Dacă în ediţia de anul acesta există o diferenţiere mai clară a calităţii predării noţiu­nilor aflate în top, în ediţia precedentă acestea se aflau la egalitate, cu un scor de 4,7 puncte.