Guvernul vrea să oblige Romgaz şi OMV Petrom să vândă pe bursă

Autor: Radu Bostan 08.04.2014

Producătorii de gaze naturale vor fi obligaţi să vândă prin intermediul burselor o parte din producţia proprie, cantitatea precisă urmând să fie stabilită de Autoritatea Naţională de Reglementări în domeniul Energiei (ANRE), arată un proiect de lege iniţiat de Departamentul pentru Energie.

„Acest demers se înscrie în intenţia Guvernului României de a încuraja formarea preţurilor din producţia internă pe baza unor mecanisme bazate pe cerere şi ofertă, în condiţii de transparenţă şi nediscriminare a participanţilor la piaţă, precum şi de a elimina intervenţiile administrative din procesul de formare a preţurilor de valorificare a gazelor naturale din producţia internă“, se arată în nota de fundamentare a proiectului, lansat în dezbatere publică.

În România funcţionează două platforme de tranzacţionare a gazelor naturale, una administrată de compania de stat OPCOM, cealaltă deţinută de firma privată Bursa Română de Mărfuri (BRM). Cele două „burse“ au primit licenţa în toamna anului trecut, înfiinţarea lor fiind un angajament luat în faţa FMI şi a Comisiei Europene.

Participarea pe cele două platforme a rămas însă voluntară. Până în prezent, s-au încheiat 20 de tranzacţii cu gaze naturale, toate prin intermediul BRM, în timp ce pe OPCOM s-au introdus trei oferte, dar niciuna nu s-a încheiat printr-o tranzacţie. În total, cantitatea vândută sau cumpărată a fost echivalentă cu doar 0,3% din consumul naţional de gaze într-un an, valoarea tranzacţiilor fiind de circa 15 milioane de euro.

Cei mai mari producători de gaze naturale sunt Romgaz şi OMV Petrom, care împreună acoperă peste 95% din producţia naţională. Dintre cele două companii, doar OMV Petrom a tatonat până în prezent bursele, vânzând câteva pachete mici prin BRM.

WikiZF: Profilul companiei Romgaz

WikiZF: Profilul companiei OMV Petrom

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.04.2014