Fondurile străine au stopat investiţiile în Fondul Proprietatea

Autor: Roxana Pricop 09.04.2014

Deţinerile fondurilor străine de investiţii la Fondul Proprietatea (FP) au rămas neschimbate după primele trei luni din an, la circa 7,35 miliarde de acţiuni. Investitorii străini nu au mai cumpărat acţiuni la fond fie din cauza contextului extern nefavorabil, fie din cauza absenţei unui „trigger“ care să alimenteze o evoluţie ascendentă a acţiunilor FP în perioada următoare.

La finalul lunii martie, fondurile străine de investiţii erau cei mai mari acţionari ai FP cu deţineri cumulate de 54,3% din capitalul social subscris al fondului de 13,53 mld. acţiuni, potrivit raportării lunare emise de FP. Faţă de începutul anului, deţi­nerile străinilor sunt uşor mai mici cu 20 de milioane de acţiuni, semn că aceştia au mai vândut din acţiuni.

Comparat cu situaţia din anii trecuţi, bilanţul pe primul trimestru marchează o schimbare de sentiment în rândul investitorilor străini. Ani la rând, fondurile străine au fost cei mai mari cumpărători de acţiuni FP. În 2011, anul listării la bursă a fondului, aceştia au cumpărat 20% din acţiunile FP şi au ajuns la deţineri cumulate de 42% din fond. În 2012, fondurile străine au mai luat 10% din FP, iar în 2013 achiziţiile făcute de investitorii instituţionali străini au fost de circa 1% din capitalul fondului, reiese din calculele ZF bazate pe raportările FP.

Îngheţarea investiţiilor străine în FP, fond care se numără printre cele mai mari şi mai tranzacţionate companii listate la bursă, s-a văzut şi în scăderea lichidităţii pe întreaga piaţă de acţiuni în primul trimestru. Media tranzacţiilor zilnice cu acţiuni a scăzut cu 20% în primul trimestru, până la 36,2 mil. lei.

WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea

Motivul care i-a pus „on hold“ pe investitorii străini este în principal contextul extern nefavorabil. România este aproape de focarul conflictului din Crimeea apărut între Rusia şi Ucraina, astfel că investitorii străini au intrat în expectativă, preferând să nu îşi crească expunerea pe o piaţă nelichidă, aşa cum este bursa de la Bucureşti, din care le va fi greu să iasă în cazul escaladării conflictului.

Pe de altă parte, pre­ţul acţiunilor FP a ajuns la un nivel de la care analiştii nu mai văd un potenţial ridicat de creştere. Anul trecut, acţiunile FP au crescut cu peste 50%, începând anul 2014 la o cotaţie de 0,856 lei/titlu. În prezent, acţiunile se tranzacţionează la o co­ta­ţie de 0,82 lei/titlu.

Pe de altă parte, investitorii institu­ţionali români au fost prezenţi la cum­părare în primul trimestru. Aceştia au cumpărat 52 de milioane de acţiuni FP pe care au plătit circa 40 de milioane de lei. Cu toate acestea achiziţiile făcute de fondurile româneşti nu au putut alimenta o evoluţie ascendentă a acţiunilor FP. La finalul lunii martie, investitorii instituţionali români (fonduri de pensii private, SIF-uri, fonduri mutuale) aveau deţineri cumulate de 8,99% din capitalul social subscris al FP.

Începând de la finalul lunii martie, Fondul Proprietatea a reintrat în piaţă pentru a face răscumpărări. De pe 27 martie până pe 7 aprilie, FP a răscum­părat un pachet de 18,4 milioane de acţiuni proprii. Fondul a putut reîncepe răscumpărările doar după ce şi-a redus capitalul social cu acţiunile răscumpărate în primul program de răscumpărări.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.04.2014