CNADNR a scos la licitaţie un singur drum anul acesta. „Proiectele noi sunt puţine, proiectele în derulare stagnează“

Autor: Andreea Neferu 18.04.2014

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), cu un buget anual de 1,5 miliarde de euro, a scos la licitaţie de la începutul anului până în prezent doar un singur proiect de lucrări de şosele, arată o analiză a ZF pe baza datelor de pe e-licitatie.ro şi de pe site-ul companiei de drumuri.

În acelaşi timp, compania de drumuri a semnat ieri două contracte de autostrăzi de 200 de milioane de euro, însă ambele proiecte au fost licitate şi atribuite anul trecut.

Singurul proiect scos la licitaţie anul acesta vizează construcţia unui tronson din centura muncipiului Braşov pentru circa 20 de milioane de euro, însă, deşi licitaţia a fost demarată la începutul lunii ianuarie, nici până acum nu a fost anunţat câştigătorul acestui contract.

Scoaterea la licitaţie a unui singur proiect de drumuri în primele trei luni şi jumătate ale acestui an vine în contextul în care, recent, ministrul transporturilor Dan Şova anunţa că 2014 va fi unul extrem de bogat la capitolul licitaţii. Şova preciza că CNADNR va licita anul acesta contractele de construire a 375 de kilometri de autostrăzi, care vor costa 3,8 miliarde de euro, potrivit calculelor ZF.