Topul celor mai tranzacţionate acţiuni pe bursă luna aceasta

Autor: Andrei Chirileasa 23.04.2014

Acţiunile Băncii Transil­va­nia (TLV), Romgaz Mediaş (SNG) şi Trans­gaz Mediaş (TGN) au înre­gis­trat creşteri cuprinse între 4,4% şi 4,7% de la începutul lunii apri­lie, iar ac­ţiunile OMV Pe­trom (SNP) au câş­tigat 6,4%, randa­men­tele ob­ţi­nute de inves­ti­tori pe aceste com­panii, în ulti­me­le trei săptămâni, fiind mai mari decât dobânzile ban­care pe un an, care nu mai depăşesc în prezent 3,5%.

Campioana creşterilor a fost Trans­electrica (TEL), compania de tran­sport al energiei electrice, ale cărei acţiuni au urcat cu 12,3%, mai ales datorită divi­den­de­lor re­cord anunţate de com­pa­nie. De altfel, cu ex­cepţia Băncii Transil­va­nia care-şi capi­talizează pro­fitul, celelalte patru com­panii care au înregistrat creşteri con­sis­ten­te în aprilie sunt şi printre cei mai mari distribuitori de divi­den­de. Tot datorită dividendelor au cres­cut şi acţiunile producătorului de profiluri din aluminiu Alumil Rom Industry (ALU), care au câş­tigat 25% de la începutul lunii.

Indicele BET, al celor mai importante zece companii de pe bursă, a câştigat 3% de la începutul lunii, iar indicele BET-FI, care urmăreşte SIF-urile şi Fondul Proprietatea, a pierdut 3,1%.