Cod galben de ploi şi vijelii în Bucureşti şi alte trei judeţe

Ziarul Financiar 04.05.2014

Avertizarea este valabilă până la ora 19.20 în nordul judeţului Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, îndeosebi partea de nord, şi vestul judeţului Călăraşi, în localităţile Frumuşani, Vasilaţi, Radovanu şi Nana. În aceste zone se vor semnala frecvente descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici şi medii, averse ce pot cumula izolat peste 15 - 20 de litri pe metru pătrat şi intensificări ale vântului.

Sub cod galben va fi, până la ora 19.30, şi sud-vestul judeţului Constanta, zona delimitată de localităţile Lipniţa, Băneasa, Dobromir, Adamclisi, Ion Corvin, Aliman, Rasova, Oltina şi Hârşova.

"Se vor semnala frecvente descărcări electrice şi grindină de mici şi medii dimensiuni, cantităţi de apă care pot depăşi izolat 25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie", potrivit avertizării nowcasting.

Judeţele Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Sibiu, Hunedoara, Timiş, Alba şi, parţial, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Braşov şi Vrancea sunt, până luni la ora 09.00, sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii.