Italienii de la ENI îşi iau adio de la piaţa locală şi vând cele 42 de benzinării către MOL. Ungurii depăşesc pragul de 1 mld. euro şi ating cota de 15% cu un an mai repede

Autor: Roxana Petrescu 08.05.2014

MOL elimină încă un gigant din România. Primul a fost Shell. Acum a venit rândul italienilor de la Agip să fie cumpăraţi de unguri. Clasamentul celor mai mari companii petroliere locale rămâne totuşi neschimbat.

După ani de zile în care re­ţeaua italienilor de la ENI a stag­nat, competitorii de la MOL, care şi-au continuat ex­tin­derea chiar şi în anii de criză, au cumpărat cele 42 de benzinării pe care italienii le mai aveau în România sub bran­dul Agip, ajungând astfel la o reţea de 189 de staţii. Cu această achiziţie, MOL depă­şeşte pragul de afaceri de un miliard de euro, îşi completează portofoliul cu staţii am­plasate în poziţii premium din Bucureşti şi în sudul ţării şi ajunge cu un an mai devreme la cota de piaţă de 15%, obiectivul pentru anul 2015. Tranzacţia anunţată ieri este a doua înţelegere semnată între cele două companii după ce în 2008 MOL mai luase 10 benzinării de la Agip. 

„Ne vom continua eforturile de creş­tere“, a spus Kinga Daradics, CEO & coun­try chairman al MOL România. Anul tre­cut, MOL a deschis 8 staţii noi, iar de la înce­putul acestui an compania a mai deschis încă patru unităţi, bugetul de investiţii anunţat pentru 2014 fiind de 10 milioane de euro.

După avizul de la Consiliul Concu­ren­ţei, MOL va ajunge la 189 de benzinării, dar rămâne totuşi pe locul patru în topul celor mai mari petrolişti, în urma Petrom, Rom­petrol şi Lukoil. După MOL mai vin lupii tineri ai pieţei de carburanţi, azerii de la SOCAR şi ruşii de la Gazprom.