BCE a îngheţat dobânda de politică monetară la 0,25%, nivelul minim istoric

Autor: Vlad Popescu 08.05.2014

Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) a menţinut dobânda de politică monetară la 0,25%, nivel minim istoric.

De asemenea, BCE a decis ca dobânzile la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit să rămână neschimbate la 0,75%, respectiv 0,00%, se arată într-un comunicat publicat joi de instituţia de la Frankfurt.

Preşedintele BCE, Mario Draghi, va face în scurt timp comentarii asupra motivelor aflate la baza acestor decizii, într-o conferinţă de presă.

Prin menţinerea dobânzilor, BCE vrea să câştige timp pentru a analiza dacă revenirea economică a zonei euro conduce şi la creşterea inflaţiei, potrivit Bloomberg.

Inflaţia din zona euro se menţine sub pragul de 1% începând din luna octombrie a anului trecut, cu mult sub nivelul ţintit de BCE, de aproape 2%.

Datele preliminare de la Eurostat arată că inflaţia a crescut în aprilie în zona euro la 0,7%, faţă de 0,5% în martie.

Indicatorii economici sugerează că revenirea accelerează în zona euro după cea mai îndelungată recesiune de la introducerea monedei unice, încheiată în al doilea trimestru al anului trecut.

Banca Angliei a menţinut de asemenea, joi, dobânda de politică monetară la minimul de 0,5%, şi a păstrat totodată nivelul programului de achiziţii de obligaţiuni la 375 miliarde lire sterline. Banca Norvegiei a menţinut dobânda la 1,5%.

Preşedintele Rezervei Federale a SUA, Janet Yellen, a declarat, miercuri, că economia SUA, cea mai mare a lumii, are încă nevoie de măsuri de stimulare a creşterii, deoarece şomajul şi inflaţia se menţin la niveluri mai slabe faţă de obiectivele băncii centrale.

Draghi a explicat în luna aprilie că o eventuală înrăutăţire a perspectivei de inflaţie pe termen mediu ar putea determina BCE să ia noi măsuri de relaxare a politicii monetare sau chiar să introducă un program de achiziţii de obligaţiuni.