Explozii la Slaviansk, bastionul rebeliunii pro-ruse, după referendumul asupra independenţei

Autor: Luminiţa Bogdan 12.05.2014

Luptele au fost reluate în localitatea Andriivka, situată "pe linia de front", la intrarea sudică în acest oraş cu 110.000 locuitori, încercuit de forţele ucrainene care au declanşat o amplă "operaţiune antiteroristă" în zonă începând din 2 mai, a declarat Stela Horoşeva, purtător de cuvânt al insurgenţilor proruşi din Slaviansk.

Viaceslav Ponomarev, autoproclamatul primar din Slaviansk, a anunţat că participarea la referendumul de duminică pentru independenţa regiunii Doneţk a fost de aproape 80 la sută în acest oraş.

La rândul său, liderul local al Partidului Comunist, Anatoli Hmelevoi, principalul organizator al consultării populare din Slaviansk, a declarat că se aşteaptă ca voturile în favoarea independenţei să atingă un procent de 90 la sută.

Separatiştii proruşi au organizat duminică un referendum în estul Ucrainei pentru a decide soarta regiunilor Doneţk şi Lugansk.

În replică, UE şi SUA au declarat că nu recunosc rezultatele "aşa-ziselor referendumuri" din estul Ucrainei, iar Kievul a denunţat luni ''o farsă propagandistică".

Kremlinul a anunţat luni că Rusia "respectă" expresia voinţei ucrainenilor din estul ţării, care au organizat duminică un referendum pe tema independenţei, însă face apel la "dialog" între Kiev şi separatişti.