Filialele de distribuţie ale Electrica şi-au majorat profitul cu 40% în ultimul an

Autor: Radu Bostan 16.05.2014

Profitul net cumulat al celor trei companii de distribuţie a energiei electrice încă deţinute de stat s-a ridicat anul trecut la aproape 260 mil. lei (58,7 milioane de euro), un rezultat cu 39,5% mai mare decât în 2012. Rata de creştere a profitului a fost cu mult peste cea a veniturilor.

Filialele de distribuţie controlate de stat prin holdingul Electrica, anume Mun­te­nia Nord, Transilvania Nord şi Transil­vania Sud, se ocupă de între­ţi­nerea şi dezvoltarea reţelei electrice care deser­veşte în jur de 3,5 milioane de consumatori.

Cele trei companii au cumulat venituri de 2,16 mi­liarde de lei (490 mil. euro) în 2013, un avans de 6,4% comparativ cu anul precedent, potrivit ra­por­tu­lui trimestrial al Fondului Proprietatea (FP) – acţionar minoritar al companiilor.

WikiZF: Profilul companiei Electrica Furnizare S.A.

Principalele surse de venit ale distribuitorilor de energie sunt tarifele de distribuţie aplicate volu­mului de energie livrat către consumatorii finali. Ta­ri­fele, care sunt stabilite de autoritatea de regle­men­tare, au fost cu 5,1% mai mari în 2013 faţă de 2012.