Dilema studentului la final de ASE: Bucureştiul sau Acasă ?

Am revenit după primul articol în care spuneam că lucratul în timpul facultăţii creează un dezechilibru important pe piaţa muncii. A avut şi critici şi păreri pro. Poetul roman Virgil a spus în poezia “Georgicele” (III, versul 284) celebrul vers “Fugit irreparabile tempus”. Acesta se aplică şi în cazul studenţilor. Facultatea, ca orice lucru din lumea asta, este finită. Dacă lucratul în timpul facultăţii este discutabil, altfel se pune problema la finalul acesteia. Ce opţiuni de angajare are un student de ASE la finalul facultăţii? Ce oportunităţi îi oferă piaţa muncii?

Articolul “Ce salariu primeşte un angajat pe o poziţie entry-level în bancă” publicat de Ziarul Financiar m-a determinat să ridic o nouă serie de întrebări pe care mi le pun ca masterand al ASE- Finanţe Corporative- şi pe care le-am regăsit şi în rândul altor studenţi. Aşa cum spunea şi articolul anterior menţionat, un proaspăt absolvent de ASE va primi pe poziţia de entry level un salariu net cuprins între 1000-1500 RON nu doar la bănci ci aproape la orice loc de muncă. Asta în Bucureşti unde salariile sunt oricum mai ridicate ca în restul oraşelor din ţară. Foarte puţini se pot lăuda cu un salariu de peste 2000 de RON din postura de economişti din prima zi de lucru.

Se tot discută la televizor despre pensiile pensionarilor că sunt foarte mici şi nu se pot descurca. Rar am vizionat o emisiune care să sublinieze situaţia tineriilor absolvenţi care, în condiţiile date, nu se pot dezvolta ca bunicii lor. Buncii au avut, datorită singurului aspect pozitiv al comunismului, un loc de muncă asigurat şi o locuinţă. Dar noi tineri absolvenţi de facultăţi cum putem să le obţinem într-o economie bazată doar pe industria auto şi pe consum? Ce locuri de muncă oferă piaţa românească pentru tinerii economişti? Ca funcţionari publici vom avea salarii foarte mici şi accesul este destul de dificil fiind încă un mediu bazat pe relaţii şi cunoştinţe din păcate. În mediul privat există o şansă de a obţine corect un loc de muncă bazat pe cunoştinţele dobândite şi bine remunerat. Dar şi aici există o sabie cu două tăişuri. Companiile străine de tip corporate sunt printre singurele care oferă un mediu de lucru şi oportunităţi de dezvoltare reale şi conforme cu cerinţele anului 2014. O problemă ar fi programul intens şi încărcat care poate dura chiar şi peste 12 ore lăsând astfel foarte puţin spaţiu pentru dezvoltare în plan personal. Nu ştiu dacă există studii ştiinţifice care să aibă ca subiect natalitatea în rândul tinerilor de 25-30 de ani angajaţi la marile companii corporate din România. Dar nu asta este problema principală ci faptul că aceste companii sunt preponderente în Bucureşti.

Un absolvent îşi pierde în mod normal dreptul de a beneficia de un loc la căminele studenţeşti, la cantinele puse la dispoziţie de facultate etc. De altfel, odata intrat în noul mediul nu se mai pretează să locuiască la cămine. Când trebuie să fii la ora 8:30 la birou nu poţi dormi cu încă trei-patru colegi care poate vor să se distreze până dimineaţă. Locul de muncă aduce implicit nevoia de a avea o locuinţă. Şi ajungem la problematica articolului. Cu un salariu net de 1000-1500 de RON cum poate un tânăr angajat să obţină o locuinţă în Bucureşti? Chiriile la garsoniere variază între 200-250 de euro fără a mai pune la socoteală şi utilităţiile care încarcă şi mai mult ,,nota de plată”. O soluţie ar fi închirierea unui apartament împreună cu un partener. După plata locuinţei urmează mâncarea, transportul, haine, distracţia. Cum se poate susţine în situaţia dată un tânăr absolvent economist fără ajutorul părinţiilor? Programul “ Prima Casă” este o altă soluţie pentru tinerii economişti aflaţi la început de drum. Dar şi acesta are anumite inconveniente. Trebuie îndeplinite reguli stricte şi documentaţie stufoasă fără a avea garanţia că îl vei primi. Pentru un credit de peste 30000 euro trebuie un salariu de peste 2000 de RON. Tinerii se pot pot încadra doar dacă au venituri consistente. Ca tineri absolvenţi de ASE am putea demara o afacere pe cont propriu dar barierele de intrare, financiare, fiscale şi simplu fapt că o idee antreprenorială de succes este greu de găsit, fac această oportunitate un vis aproape imposibil de atins.

Studenţii din provincie care termină ASE au o dilemă mai mare de rezolvat. Trebuie să aleagă între Bucureştiul cu  oportunităţi de dezvoltare  în plan profesional cu locuri bine plătite şi acasă. Eu sunt din Târgu Jiu şi mai am un an de master. Acasă am unde locui gratuit  alături de părinţi iar preţul locuinţelor este mult mai scăzut ca în Bucureşti. Oraşul este domniat de puţini operatori economici printre care SNLO, ARTEGO, SUCCES NIC COM, grupul LAFARGE. Ca economist la început de drum aş avea 1000-1200 de RON net sau mai puţin la “patron” cum se spune popular. Ce ar trebui să aleg în situaţia data? Bucureştiul supraglomerat care îmi oferă locuri de muncă bine plătite în mediul privat dar şi preţuri mult mai ridicate şi şanse reduse la o locuinţă proprie, cel puţin în primii ani, sau oraşul de provincie cu mediu de viaţă mai relaxat, mai sănătos, mai ieftin şi în care mă pot dezvolta atât profesional cât şi personal? Aceste întrebări le-am regăsit la mulţi dintre colegii mei studenţi care nu sunt născuţi în Bucureşti. Dar oraşele de provincie nu mai prezintă o siguranţă pe termen lung. Cum acestea erau bazate preponderent pe câte o industrie, anii tranziţiei, privatizările îndoielnice, corupţia au distrus întreprinderile respective. Se poate vedea cazul Oltchim din Râmnicul Vâlcea. Sau chiar Târgu Jiu-ul. Dacă industria minieră va înceta oraşul va ajunge ca oraşele- fantomă Aninoasa, Vulcan şi altele de pe Valea Jiului. Astfel un tânăr absolvent de ASE din provincie va avea mari îndoieli privind dezvoltarea pe termen lung în oraşul natal. Bucureşti, Timişoara, Cluj  rămân printre singurele oraşe din România care oferă siguranţa pe termen lung a locurilor de muncă şi a oportunităţilor de dezvoltare profesională. Dar această siguranţă se traduce şi printr-o competiţie mai mare asupra locurilor de muncă disponibile.

România are nevoie de reindustrializare, de atragerea investiţiilor străine şi dispersia acestora la nivel regional pentru a susţine nu doar o categorie profesională- economiştii  ci chiar întreaga economie. Marile companii de tip corporate sunt prezente doar în Bucureşti şi câteva oraşe care au centre universitare cunoscute. Dar cu o populaţie de două milioane de locuitori cât se mai poate dezvolta Bucureştiul pentru a susţine tinerii absolvenţi ce ies de pe băncile facultăţiilor în condiţiile  în care şi vârsta de pensionare a crescut la 65 de ani şi va mai creşte? Bucureştiul rămâne singura soluţie pentru absolvenţii ASE? Ce sfaturi ne pot da marii actori de pe piaţa muncii la aceste întrebări?

Păunescu Radu este masterand la Finanţe Corporative, ASE