Miliardarul Petro Poroşenko câştigă alegerile prezidenţiale din Ucraina cu majoritate de voturi - exit poll

Autor: Mihai Draghici 25.05.2014

Miliardarul Petro Poroşenko, cu afaceri în industria ciocolatei, se clasează pe primul loc în scrutinul prezidenţial din Ucraina, cu 55,9%, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.

Potrivit sondajelor de tip exit-poll, fostul premier Iulia Timoşenko a obţinut 12,9% din voturi.

Dacă estimările la ieşirea de la urne vor fi confirmate de rezultatele oficiale, Poroşenko va deveni preşedinte al Ucrainei din primul tur de scrutin.

Peste 36 de milioane de alegători au fost chemaţi la urne în Ucraina, în cadrul unui scrutin prezidenţial anticipat desfăşurat pe fondul conflictului separatist din sud-estul ţării.

La ora 15.00, rata de participare la vot era de 38,5 la sută.

Primele rezultate oficiale sunt aşteptate la ora 24.00 (24.00, ora României).