Traficul Tarom, în scădere anul trecut. Conducerea privată îşi asumase să crească numărul de pasageri cu 5%, până la 2,3 milioane de pasageri

Autor: Mirabela Tiron 27.05.2014

Compania aeriană de stat Tarom, aflată sub mana­gement privat, a trans­portat anul trecut 2,1 mi­lioane de pasageri, faţă de 2,19 milioane de persoane în 2012, deşi în planul de management aprobat la începutul anului trecut conducerea executivă îşi asumase să ajungă la 2,3 mi­lioane de pasageri. Oficialii companiei Tarom nu au precizat ce anume a dus la scăderea traficului.

Obiectivul asumat în planul de management era ca Tarom să îşi crească anual numărul de pasageri cu 100.000 de persoane şi să  ajungă la 2,6 milioane de pasageri în 2016.