Neaga, CNADNR: Contractul pentru autostrada Comarnic - Braşov va fi semnat în iunie

Autor: Ioan Dornescu 28.05.2014

"În iunie semnăm contractul. (...) Infirm toate zvonurile referitoare la retragerea Vinci", a spus Neaga, la conferinţa ZF Construction & Infrastructure Summit '14, răspunzând unei întrebări.

Autostrada va fi realizată în etape, iar lucrările vor debuta după aproximativ o lună de la semnarea contractului.

Neaga a precizat că termenul de finalizare şi costul total de realizare al proiectului vor putea fi comunicate după semnarea acordului cu constructorii selectaţi.

"Este prematur să avansez nişte cifre", a spus Neaga.

Şeful CNADNR a afirmat că nivelul taxei de utilizare a autostrăzii nu a fost stabilit deocamdată, precizând că riscul de trafic este exclusiv al statului, partenerul privat neavând opţiuni în privinţa taxării.

Premierul Victor Ponta şi ministrul Dan Şova s-au întâlnit la jumătatea lunii ianuarie, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii asocierii Vinci - Strabag - Aktor, care a câştigat licitaţia pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, prilej cu care cele două părţi au semnat un memorandum de înţelegere.

Ponta afirma atunci că autostrada Comarnic-Braşov, în lungime de 53 kilometri, va fi finalizată în 2017, la un cost estimat de 1,8 miliarde euro, iar taxa de utilizare avută în vedere va fi de 5,7 lei plus TVA, lucrările de construcţie urmând să înceapă la finalul lunii aprilie.

La sfârşitul lunii martie, ministrul Transporturilor, Dan Şova, anunţa că acordul pentru construcţia autostrăzii va fi semnat în iunie, nu în aprilie, aşa cum se anunţse iniţial, amânarea termenului fiind un lucru "eminamente pozitiv" întrucât statul a reuşit să obţină angajamentul ferm din partea BEI, BERD şi BM pentru susţinerea proiectului.