FrieslandCampina România, afaceri mai mici cu 11% pe piaţa lactatelor

Autori: Mădălina Dediu Panaete , Ioana David 09.06.2014
FrieslandCampina România, cea mai mare companie de pe plan local deţinută de olandezii de la FrieslandCampina, a avut anul trecut un rulaj de 361 mil. lei (82 mil. euro), în scădere cu 11% comparativ cu anul precedent, potrivit datelor publice.
 
Pierderea netă a companiei s-a cifrat la 19 mil. lei (4,4 mil. euro), nivel ase­mă­nător cu cel din anul 2012. Odată cu acest declin în afaceri, Friesland­Campina România a pierdut po­ziţia numărul doi în industria lacta­telor luând în considerare doar cifra de afaceri pe o singură entitate fiscală. Grupul Friesland este format din trei com­panii: FrieslandCampina Ro­mânia, Napolact şi Industrializarea Laptelui Mureş, iar cumulat afacerile acestor trei companii ar depăşi rulajul liderului pieţei Danone.