Închiderea hub-ului de la Timişoara a dus afacerile Carpatair la 33,6 milioane de euro, un declin de 40%

Autor: Mirabela Tiron 25.06.2014
Compania aeriană Carpatair, intrată în insolvenţă la începutul acestui an, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 148 de milioane de lei (33,6 mil. euro), în scădere cu 40%, şi pierderi de 26 de milioane de lei (6 mil. euro), potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.
 
„Cifra de afaceri s-a redus anul trecut dat fiind că în iunie am închis hub-ul din Timişoara şi am redus cu 80% frecvenţa de operare. Am returnat avioane şi am intrat într-un program de restructurare. Am luat măsuri de reducere a costurilor ca să salvăm compania, ceea ce s-a reflectat în rezultate“, a declarat Paula Ardelean, vicepreşedintele companiei.
 
Carpatair nu mai are în prezent nicio cursă regulată de pe aeroporturile din România, dar compania a semnat un contract prin care în vara aceasta îi va transporta pe italieni spre insulele greceşti pe curse charter.