Halep a ajuns în turul doi la Wimbledon

Autor: Traian Terzian 25.06.2014

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul 3 WTA, s-a calificat, marţi, în turul doi la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Halep a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-2, 6-2, după o oră şi cinci minute, pe Teliana Pereira (Brazilia), poziţia 88 în ierarhia mondială.

În turul doi, Simona Halep o va întâlni pe Lesia Ţurenko (Ucraina), jucătoare venită din calificări şi locul 170 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-3, 6-0, de Dinah Pfizenmaier (Germania), poziţia 116 în clasamentul mondial.

Halep şi Ţurenko s-au întâlnit de trei ori în carieră, de fiecare dată victoria revenindu-i sportivei din România. Ultima întâlnire dintre cele două a avut loc în 2013, în calificările de la s-Hertogenbosch, şi s-a încheiat cu scorul de 6-3, 6-1.

Pentru calificarea în turul doi la Wimbledon, Simona Halep va primi 70 de puncte WTA şi un cec în valoare de 43.000 de lire sterline.