Banca Transilvania a recucerit pragul de 1 mld. euro pe bursă

Autor: Roxana Pricop 15.07.2014

Banca Transilvania (simbol bursier TLV), a treia bancă din sistem după active, a recucerit pragul de un miliard de euro în capitalizare după ce acţiunile sale au crescut cu aproape 20% pe bursă în acest an, până la cotaţia de 1,785 lei, iar capitalul social a fost majorat.

Banca este a cincea cea mai valoroasă companie românească listată la bursa de la Bucureşti, după BRD şi Fondul Proprietatea. La listare, în 1997, banca avea o capitalizare de 17 mil. euro.

Banca a recucerit pragul de un miliard de euro după şapte ani. În 2007, pe maximele atinse de bursa de la Bucureşti înainte de criză, capitalizarea băncii era de pes­te 1,5 mld. euro. Ajunsese chiar la 1,7 mld. eu­ro. Însă din cauza crizei finan­cia­re, a prăbuşirii burselor în sep­tembrie 2008, dar şi a situa­ţiei dificile din sectorul ban­car, valoarea băncii s-a prăbuşit până la un minim de 300 mil. euro la începutul anului 2009.

„Evoluţia acţiunilor TLV are loc în contextul în care banca are rezultate fi­nan­ciare sensibil mai bune decât restul sectorului bancar, are o rată sub cea a sectorului la creditele neperformante şi provizioane mai bune“, a spus Adriana Marin, analist la societatea de intermediere Broker Cluj.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- capitalizarea băncii la data listării

- strategia de recompensare a acţionarilor; utilizarea profitului 

- rezultatele financiare ale BT în primul trimestru ; depozitele atrase; rezultatele raportate de alte bănci comerciale, BRD şi BCR