Economie fără suflu, fără locuri de muncă, fără creştere internă. România este la periferia UE după numărul de IMM-uri la mia de locuitori

Cu 24 de IMM-uri la o mie de locuitori, la jumătate faţă de media UE, Ro­mâ­nia rămâne pri­zo­niera compa­ni­ilor mari, firme de stat „anchilo­zate“ şi greu de restruc­tu­rat, a multinaţionalelor care aduc în eco­nomie 150 mld. euro anual (60% din cifra de afaceri totală a businessului din ţară) şi a deciziilor luate în afara ţării, deşi antrepre­no­riatul a fost o pri­oritate pentru toa­te guvernele, însă doar la nivel declarativ.

De şase ani, economia locală se zbate să treacă de 500.000 de IMM-uri, fără succes până în prezent, iar ţin­ta asumată de guvernul Ponta, de 670.000 de companii până în 2020, rămâne un obiectiv ambiţios, fără vreun plan concret de realizare.

Cu bugete totale de 5 mil. euro anual, cum are programul SRL-D, nu poţi crea şi susţine o clasă de antre­prenori şi aşa sugrumată de impozite, ta­xe şi schimbări legislative de la o lună la alta. „E praf în ochi“, spune un tânăr antreprenor despre finanţarea maximă de 10.000 de euro de care poate bene­ficia un debutant în afaceri în România.

Economia locală se sprijină pe joburile create şi taxele plătite că­tre stat de un mediu de business „mic“ for­mat din 470.000 de IMM-uri (mai mult de 99% din firmele care există în România) în care lucrează în jur de 2,5 mi­lioane de salariaţi, mai mult de ju­mă­ta­te din numărul de angajaţi din România. 

„O explicaţie pentru această poziţionare ar fi nivelul scăzut al culturii antreprenoriale din România. Este firesc având în vedere tinereţea capitalismului ro­mâ­nesc, care după 25 de ani de la Revoluţia din 1989 abia este în faza unei prime schimbări de generaţie la con­du­ce­rea afacerilor de familie româneşti. Prin urmare, este greu pentru România să concureze din acest punct de vedere cu ţări care nu au cunoscut experienţa comunistă şi care au sute de ani de tradiţie capitalistă în spate“, este de părere Alexandru Medelean, lider al echipei de Ser­vi­cii Integrate pentru Antreprenori şi Afaceri de Fa­mi­lie din cadrul firmei de consultanţă şi audit PwC Ro­mânia.

În opinia sa, printre cauzele care fac din România un slab „cultivator“ de antreprenori se numără şi ape­titul scăzut pentru risc al românilor, oferta de locuri de muncă bine plătite în companiile multinaţionale pentru proaspăt absolvenţi, ceea ce scade atractivitatea înfiin­ţării unei afaceri pe cont propriu, lipsa capitalului şi a mecanismelor de finanţare pentru start-up-uri, dar şi inadecvarea curriculei academice, din care lipseşte de cele mai multe ori educaţia antreprenorială.
 

Promisiuni multe, rezultate puţin vizibile

Deşi afacerile mici şi mijlocii au fost laitmotivul fiecărui program de guvernare prezentat de politicieni în ultimii ani, iar noi proiecte care să sprijine dezvoltarea IMM-urilor au tot fost puse pe masă de toare partidele politice, rezultatele au rămas la nivel declarativ. În piaţă, prea puţine IMM-uri s-au creat cu bani de la stat, dat fiind faptul că programe cum este cel de înfiinţare a unui SRL-D (afaceri pentru tineri debutanţi) a primit mai puţini bani în fiecare an, iar bugetul de 5 mil. euro pus la bătaie de guvern se epuizează în mai puţin de trei luni şi nu finanţează decât circa 500 de idei de business. În realitate, cele mai multe dintre aceste 500 de firme înfiinţate ar exista oricum, suma maximă de 10.000 de euro alocată per afacere fiind mai mult un buget care ţine businessul pe linia de plutire până la „punctul zero“ sau un buget „de urgenţă“. În cei trei ani de când programul funcţionează tinerii cu vârste de până în 35 de ani au înfiinţat aproape 14.000 de SRL-D-uri.

Pe site-ul departamentului pentru IMM-uri există în prezent doar două rapoarte de activitate, ambele fiind semnate de fostul ministru pentru IMM-uri şi turism Maria Grapini, în care se arată că programele destinate IMM-urilor au primit în 2013 de la bugetul de stat doar 76 mil. lei (17 mil. euro), cel mai mare buget fiind alocat întreprinzătorilor tineri, respectiv 24 mil. lei (circa 5,4 mil. euro). În astfel de condiţii, este greu de crezut că mediul de business mic (care contribuie cu aproape 60% la PIB, potrivit unei analize prezentate în strategia guvernului pentru IMM-uri şi mediul de afaceri până în 2020) este considerat cu adevărat o axă prioritară pentru autorităţi. Ambiţia Guver­nu­lui este ca în următorii şase ani să ajungă la 36 de firme la mia de lo­cuitori, adică la un sold de 670.000 de com­pa­nii în economia lo­cală. Cum poate face acest lucru în con­tex­tul în care, spre exemplu, pentru programul SRL-D bugetul a fost mai mic anul acesta cu aproape 50% faţă de cel din 2012, iar programe pre­cum Ko­găl­ni­ceanu sau „Pri­ma casă“ pen­tru IMM-uri fie au fost sistate, fie nu au rezultate notabile, rămâne un mare semn de întrebare.

„(…) Sunteţi extrem de rezistenţi şi toate guvernele din ultimul timp (...) au făcut, sigur, fără voie, nu cu voie, toate eforturile, ca dumneavoastră să nu mai existaţi; când văd aceste cifre, că au rezistat companii, unele chiar s-au dezvoltat, este un semn bun; nu înseamnă că pornim ca înainte de '89, adică mai mergem, mai puteţi rezista la nişte taxe şi impozite şi controale (…)“, spunea premierul Victor Ponta la jumătatea anului trecut la evenimentul de lansare a Cărţii albe a IMM-urilor. Şi avea dreptate. Nu puţini sunt micii antreprenori care chiar şi după unul sau doi ani de la înfiinţarea unei afaceri se simt îngropaţi de taxe peste taxe, de controale menite să îi amendeze şi mai puţin să-i îndrume, de schimbări constante ale legislaţiei şi de surse prea mici de finanţare pentru a înfiinţa adevărate structuri de business şi nu doar unele „de colţ de stradă“.
 

Antreprenoriatul, „colacul de salvare“ al celor fără loc de muncă

„Prima problemă a micilor antreprenori cred că este finanţarea. Eu nu pot să iau acum credite minore să îmi plătesc dările către stat, chiar dacă businessul meu a ajuns la punctul zero şi se dezvoltă încet, pentru că nu am un istoric profesional care să le confere băncilor o siguranţă. Apoi este problema birocraţiei. Sunt foarte multe taxe, legislaţia se shimbă mereu, iar ajutoarele acelea date de stat sunt praf în ochi, pentru că ai nevoie de mai mulţi bani pentru a face o afacere şi pentru a o susţine până ajungi să faci profit“, explică Mircea Simionescu, un antreprenor care şi-a deschis o curăţătorie în urmă cu un an şi jumătate în Capitală.

În prezent, cele mai multe IMM-uri (90%) au mai puţin de zece angajaţi, iar modele de afaceri preferate de tinerii care îşi înfiinţează o afacere cu ajutor din partea statului continuă să fie atelierele auto sau restaurantele pe care le pot deschide chiar în curtea casei şi pentru care echipamentele reprezintă o investiţie modică. Dintre cele peste 470.000 de IMM-uri din ţară aproximativ 200.000 au zero angajaţi. Cu alte cuvinte, acestea sunt o sursă de venit pentru o singură persoană, patronul, sau consultantul de cele mai multe ori.

„Pentru România indicatorul IMM-uri la mia de locuitori este puţin înşelător pentru că este mai mult o formă de autoangajare. Astfel, o bună parte din aceste businessuri sunt deschise în anumite sectoare, cum ar fi comerţ cu amănuntul, cunoscutele «chioşcuri de la colţ», în agricultură sau chiar în media unde înfiinţarea firmei este o formă de plată. Nu pot fi comparate cu cele din Austria sau Germania care au o oarecare structură de producţie. Iar Olanda, spre exemplu, se ştie că este atractivă pentru mulţi datorită fiscalităţii mai relaxate“, spune analistul economic Aurelian Dochia.

Chiar dacă România este codaşă la capitolul spirit antreprenorial, curajul în rândul românilor a început să crească, numărul de IMM-uri crescând uşor din 2012. De altfel, pentru anul acesta Comisia Europeană estimează că România se va apropia de numărul de IMM-uri care existau în economie în anul „de graţie“ 2008.
 

Obiectivele Ministerului pentru IMM-uri din strategia propusă pentru 2020

Principal indicator de rezultat pentru anul 2020 este soldul net de IMM-uri active economic, care să depăşească pragul de 670 mii de întreprinderi în economia României. Guvernul consideră că obţinerea unui spor de circa 41,23% al numărului de IMM-uri active economic, în următorii aproximativ şapte ani, constituie un obiectiv strategic realist.

În termeni de „densitate a IMM-urilor la 1.000 de locuitori“, atingerea acestei ţinte strategice înseamnă funcţionarea 36 de întreprinderi la mia de locuitori în 2020. În ceea ce priveşte angajaţii în sectorul IMM, Guvernul României consideră că trebuie depăşit pragul de 3,2 milioane angajaţi în IMM-urile active din economia României. Cum va face să ajungă la aceşti indicatori rămâne un mister în condiţiile în care de şase ani numărul de IMM-uri nu reuşeşte să treacă peste 500.000 de firme.