Crapitalism. Poporul român se va maturiza când va fi în stare să judece cu mintea proprie
Demult, un ministru m-a învăţat o lecţie importantă, pe care nu am uitat-o de atunci. Amănuntele şi numele nu au importanţă; era o perioadă în care se discuta un contract important pentru economia României, cu participarea unor companii străine.
Aşa că, în momentul în care am primit un mesaj pe pager - telefonul mobil încă nu apăruse! - despre faptul că ministrul, întors dintr-un voiaj care privea tocmai respectivul contract, vrea să stea de vorbă cu mine, am zbughit-o instantaneu din casă; eram jurnalist de agenţie de presă la momentul acela, mereu sub presiunea timpului. Ajuns în cabinetul ministerial, am băgat rapid nişte politeţuri, în pregătirea întrebărilor binecunoscute - cine, cum, când, unde etc. Dar omul a început să îmi povestească despre cât de frumos era acolo unde a fost şi despre ce şi-a cumpărat de acolo, ceva mare şi tehnic, să zicem. Am răbdat un pic, pe urmă am revenit la ale mele - cine, cum... Omul o ţinea pe a lui, îşi cumpărase ceva deosebit şi ţinea musai să îmi detalieze. „Bine, bine, dar contractul?“, am întrebat după altă rundă de detalii tehnice. „...a, da, şi contractul. Îl facem, îl facem“, a replicat ministrul meu.