Ungurii de la Sole-Mizo au ajuns în patru ani la o felie de 24 mil. euro din piaţa laptelui

Autor: Mădălina Dediu Panaete 23.07.2014
Sole-Mizo România, parte a grupului ungar cu acelaşi nume condus de Gerbrant de Boer - fost şef al Friesland în România -, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 99,6 milioane de lei (circa 24 milioane de euro), cu aproape 50 de angajaţi, arată datele de la Ministerul de Finanţe.
 
Vânzările au fost anul trecut în creştere cu 12% pe piaţa locală, iar compania a raportat profit.
 
Cu acest rezultat, grupul care nu are producţie în România se apropie de companii precum Industrializarea Laptelui Mureş  - parte a grupului Friesland (28 milioane de euro) sau Covalact (30 milioane de euro), dar este în faţa unor producători cu tradiţie precum Prodlacta Braşov sau a unor importatori precum Muller Dairy (11,6 milioane de euro).
 
Sole-Mizo a intrat în 2009 pe piaţa din România, iar în acel an a avut afaceri de 16 milioane de lei (3,7 milioane de euro). Piaţa lactatelor din România este evaluată la 800 milioane de euro, iar pe piaţă mai activează şi alţi importatori şi distribuitori precum Delaco Distribution sau Muller Dairy, care fac câteva zeci de milioane de euro pe piaţa românească.  Cei mai mari producători sunt Danone, Albalact şi Friesland Campina.