Fondurile Templeton au vândut acţiuni BVB de 3,5 mil. lei

Autor: Ioana Tudor 24.07.2014
Două fonduri de investiţii administrate de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), şi-au diminuat deţinerile la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) la circa 3,3% din capitalul social al operatorului pieţei de capital după ce au vândut în ultima lună pachete cumulate de 1,6% din acţiunile BVB pentru suma de 3,5 milioane de lei (800.000 euro).
 
Săptămâna aceasta, cele două fonduri au lichidat 9.440 de acţiuni BVB (0,12% din capital) pentru care au încasat 273.762 lei (62.200 euro), după ce în şedinţele din 10, 11 şi 14 iulie acestea au vândut un pachet total de peste 39.000 de acţiuni pentru suma de 924.536 lei (210.000 euro). Pe 18 iunie, fondurile Templeton au vândut 73.587 de acţiuni BVB, reprezentând 0,95% din capital, contra sumei de 2,1 mil. lei (0,47 mil. euro).
 
Cei mai mari acţionari ai BVB sunt fonduri de investiţii străine, precum cele administrate de Erste şi de Franklin Templeton. În acţionariatul BVB sunt prezente şi SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Oltenia (SIF5), care deţin câte 4,9% din titluri. Acţiunile BVB se tranzacţionau la preţul de 29,33 lei/titlu în a doua parte a şedinţei bursiere de ieri, iar la acest preţ compania are o capitalizare de 221,7 mil. lei.