Edmund Phelps: Cultura corporatistă, nu capitalismul, este de vină pentru inegalitate
După o reducere majoră a dinamismului în anii ’60, ritmul de creştere al productivităţii a început să scadă aproape în toate statele occidentale, s-a înjumătăţit în SUA în anii 1970 şi a ajuns mai mult sau mai puţin aproape de stagnare în Franţa, Germania şi Marea Britanie la sfârşitul anilor ‘90. Pierderea dinamismului productivităţii a mărit prăpastia inegalităţii pentru că scăderea productivităţii afectează mai mult angajaţii cu mijloace mai modeste decât îi loveşte pe cei cu stare.
Dezvoltarea de produse noi consumă multă muncă şi capital. La fel şi componentele necesare pentru realizarea acestor produse. Aceste locuri de muncă dispar atunci când inovaţia bate pasul pe loc. Dar sunt voci sonore care spun că problema importantă este inegalitatea. În Europa se estimează că un sfert din averea privată este deţinută de 1% din cei mai bogaţi oameni, iar în SUA 1% din cei mai bogaţi deţin o treime din averea privată.
Phelps spune în schimb că vinovată de pierderea inovaţiei, care stă în spatele încetinirii productivităţii, este răspândirea valorilor corporatiste, în special solidaritatea, siguranţa şi stabilitatea. Politicienii au introdus reglementări care înăbuşă competiţia – au patronat grupuri de interese, direcţionând contracte mai avantajoase către ele. Politicienii au împiedicat inovaţia sau au redus stimulentele pentru cei dornici să inoveze. Având mai puţine motive să se teamă de competiţie, companiile sunt încurajate să îşi majoreze adaosul comercial şi profitul. Acest lucru duce la majorarea preţurilor acţiunilor şi face ca oamenii bogaţi să devină şi mai bogaţi. Materialismul îi determină pe şefii companiilor să facă orice pentru a mări preţul acţiunilor, iar pe managerii de fonduri să le ceară directorilor să îşi atingă ţintele de câştiguri. Acest lucru înăbuşă inovaţia şi stimulează inechitatea distribuţiei averii.