Cine este Claudiu Manda, doctorul în economie de la Universitatea Valahia din Târgovişte, care vine în locul lui Liviu Voinea la Buget

Autor: Ştefan Stan 31.07.2014

Deputatul de Dolj, Claudiu Manda, este în cărţi pentru a deveni ministrul Bugetului în locul lui Liviu Voinea, care din toamnă va prelua funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale, au declarat pentru ZF surse de pe piaţa financiară.

Manda, în vârstă de 39 de ani, s-a născut pe 20 decembrie 1975 la Craiova. A urmat cursurile Universităţii din Craiova, Facultatea de Ştiinţe Economice, Secţia Contabilitate şi Informatică de Gestiune şi a obţinut ulterior certificatul de expert contabil de la Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, fiind la vremea respectivă cel mai tânăr deţinător al titlului. În 2009, Claudiu Manda devine doctorand în management al Universităţii de Stat Valahia din Târgovişte.

Printre funcţiile avute în tinereţe au fost şi director adjunct cu probleme de tineret în cadrul Direcţiei pentru Tineret şi Sport al judeţului Dolj, între 2001-2003, şi director al Casei de Cultură a Studenţilor Craiova (2003-2004), potrivit informaţiilor de pe site-ul personal.

Din 2004 şi până în prezent este membru al Membru al Comisiei de Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor. În perioada 2004-2006, a fost secretar general al TSD, iar între 2004 şi 2008 Manda a fost şi şeful grupului parlamentar de prietenie Româno-Indoneziană.

În perioada 2001-2003 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al PSD Craiova, urmând ca în 2007 să devină vicepreşedinte al organizaţiei PSD Dolj, iar un an mai târziu, în 2008, preşedinte executiv al PSD Dolj

Vedeţi AICI CV-ul complet al lui Claudiu Manda