Microsoft pregăteşte Windows 8.1 Update 2
Autor:
Aurelian Mihai
04.08.2014
Microsoft pregăteşte livrarea unui nou pachet de actualizare gratuit pentru sistemul de operare Windows 8.1. Referit intern cu denumirea "August update", acesta va fi o actualizare opţională adusă pentru corectarea anumitor probleme descoperite până acum de companie.
Disponibil începând cu data de 12 august, Windows 8.1 Update 2 va fi probabil ultima actualizare importantă adusă platformei Windows 8 înainte de lansarea următoarei versiuni Windows, cu nume de cod Threshold. Aparent, doar un update minor, pachetul va aduce doar modificări sub capotă, îmbunătăţind funcţionarea platformei Windows.