Acţionarii Dafora resping dizolvarea. Acţiunile cresc cu 3% pe bursă

Autor: Andrei Cîrchelan 06.08.2014

Acţionarii firmei de foraj Dafora Mediaş (DAFR), controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean, au decis continuarea activităţii firmei, cu vânzarea activelor care nu ţin de activitatea curentă, în contextul în care activul net a scăzut până la un nivel la care legea societăţilor comerciale cere dizolvarea.

Activul net al Dafora, diferenţa dintre totalul activelor şi totalul datoriilor, a scăzut la minus 50,9 milioane de lei după ce compania a înregistrat pierderi de peste 145 mil. lei (33 mil. euro) anul trecut. Astfel, activul net s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, de 100,2 mil. lei, punct în care legea societă­ţilor comerciale cere conducerii companiei să convoace acţionarii pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată.