Hotelul Alpin din Poiana Braşov a depăşit la afaceri compania care domină litoralul cu 20 de unităţi

Autor: Cristina Roşca 11.08.2014
Compania Alpin 2003, care controlează complexul hotelier de patru stele Alpin Resort Hotel din Poiana Braşov (150 de camere) şi apart-hotelul cu 114 apartamente din zonă, a terminat anul trecut cu afaceri de 30,2 milioane de lei (6,8 mil. euro), în creştere cu 7% faţă de anul anterior.
 
Cifrele poziţionează compania în top 20 cei mai mari ju­că­tori de pe piaţă pe locul 14, înainte de grupuri care ope­rează un număr mai mare de unităţi de cazare, cum este cazul Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (THR Marea Neagră).
 
Această companie, controlată de SIF Transilvania, operează peste 20 de hoteluri, 35 de unităţi de alimentaţie publică, trei aqua parcuri şi patru baze de tratament, dominând astfel litoralul românesc.