Într-un an de zile statul a acumulat o datorie de aproape 230 mil. euro faţă de investitorii în energie regenerabilă. Cine o plăteşte?

Autor: Roxana Petrescu 12.08.2014
Într-un an de zile (1 iulie 2013-30 iunie 2014) statul a acumulat o datorie de circa 230 de milioane de euro către cei care au pariat peste 6 miliarde de euro pe eoliene sau centrale solare, această sumă representând valoarea cer­tifi­catelor verzi amânate începând cu jumătatea anului trecut. Banii ar tre­bui returnaţi începând cu 2017-2018, dar deocamdată nu există niciun plan privind modul în care această sumă se va întoarce către investitori.
 
Anul trecut, la presiunea marilor con­sumatori industriali, prinşi la mijloc între creşterea facturilor la energie şi evo­luţia negativă a pieţelor pe care acti­vează, guvenul a luat decizia de a amâna o parte din certificatele verzi pro­mise in­ves­tito­rilor în energie rege­nerabilă, spunânând că acestea se vor recupera în perioada 2017-2020.
 
Certificatul verde a fost magnetul care a transformat energia regenerabilă în cel mai mare business de criză al Ro­mâ­niei.
 
În linii mari, pentru fiecare MWh de energie verde injectat în reţea un producător primea un anumit număr de certificate verzi în funcţie de teh­no­logie. Mai departe, aceste certi­ficate erau achiziţionate de furnizorii de electri­citate care trebuia să înde­pli­neas­că anumite cote de energie verde în coşul de energie livrat clienţilor. Acest lucru însemna însă costuri supli­men­tare, aşa că toate aceste certificate verzi au dus la creşterea facturilor la energie.