ASF are patru noi şefi de direcţii

Autor: Roxana Pricop 27.08.2014
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), responsabilă de supravegherea şi reglementarea pieţei de capital, a pensiilor private şi a asigurărilor, a anunţat ieri că a finalizat procesul de recrutare pentru cele patru posturi de conducere scoase la concurs.
 
Instituţia a înregistrat un număr de 132 de aplicaţii (cu peste 25 de candidaturi depuse pentru fiecare post), mai mult de o treime dintre acestea trecând de etapa analizei dosarelor.
 
Lorincz Ina Magdalena este noul director al Direcţiei de autorizare-avizare sectorul asigurări. Ea are peste 20 de ani de experienţă în domeniul asigurărilor, dar şi doi ani petrecuţi în postura de antreprenor. În România a activat în cadrul unor companii precum Generali, AIG sau Grawe, atât în segmentul de asigurări de viaţă, cât şi non-viaţă. A absolvit Facutatea de finanţe, contabilitate, bănci din cadrul Academiei de Studii Economice.
 
Boboc Florentina este noul director al Direcţiei de autorizare-supraveghere piaţa de capital. Ea are o experienţă de 16 ani în cadrul fostului CNVM şi ASF. A absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea finanţe asigurări bănci şi burse de valori.